“Marea majoritate a portarilor din Liga I nu au nici o chemare pentru postul acesta, n-au calităţile native necesare. Îi numeri pe degete pe cei foarte buni”, spunea cu ceva timp în urmă Ion Voinescu, unul dintre cei mai mari goalkeeperi din istoria României. După zece etape scurse din acest campionat, vorbele rostite de “Ţop” par a avea acoperire. Pînă acum nu mai puţin de 36 de portari au prins cel puţin un meci în acest sezon. Doar Stăncioiu (CFR Cluj), Hăisan (Vaslui), Brăneţ (Poli Iaşi) şi Marius Popa (Poli Timişoara) au început toate partidele ca titulari, în rest la celelalte echipe au apărat pe rînd doi sau chiar trei portari. Cea mai mare problemă pare a fi la Oţelul, unde Grigoraş a încercat 3 portari, Kouha, Gribauskas şi Borş, toţi avînd evoluţii mediocre.
21 de goluri a primit Oţelul Galaţi în acest sezon, fiind formaţia cu cea mai slabă apărare din Liga I
De altfel, Kouha este şi goalkeeperul din Liga I cu cea mai mică medie a intervenţiilor salvatoare, el reuşind doar 4 astfel de acţiuni în 5 meciuri! Într-un astfel de top, lider este Răzvan Stanca, care cu toate că a primit 8 goluri în 5 partide, a reuşit să-şi salveze echipa, Dacia Mioveni, în 32 de situaţii de gol, avînd o medie de 6,4 intervenţii pe meci. El este urmat de portarul Buzăului, Mihai Mincă, care şi-a păstrat poarta intactă în 3 meciuri din cele 4 în care a apărat, avînd o medie de 5,5 intervenţii, şi de cel al Universităţii Cluj, Martin Tudor, cu 4,75 intervenţii pe meci. Acest podium surprinzător se datorează şi faptului că cei trei portari au avut şi mult de furcă, în multe cazuri nefiind ajutaţi de fundaşi.
Privind din punctul de vedere al golurile primite pe meci, lider este stelistul Zapata, care a încasat doar 3 goluri în 8 meciuri, columbianul profitînd şi de apărarea beton a Stelei, cea mai bună din România în ultimii 4 ani. El este urmat de Stelea (cu o medie de 0,55 de goluri pe meci) şi de Stăncioiu (0,7). Ultimul într-un asemenea clasament este Mihai Barbu, portarul Gloriei Buzău, care a primit 14 goluri în 5 meciuri.
Răzvan Stanca e portarul numărul 1 din Liga I – poza de Sprynky, in *¨˜”°º• Stiri din Fotbalul Romanesc •º°”˜¨* · 37.2KB